Cristian Paleru – premiera chirurgicala

  • Cristian Paleru

chirurgie pulmonara, medic primar, Cristian PaleruMedicii Institutului de Pneumologie “Marius Nasta” din Capitala au efectuat o interventie chirurgicala, in premiera in Romania, care a constat in intreruperea legaturii dintre plaman si caile respiratorii la un tanar de 19 ani, prin folosirea unei metode noi.
Interventia a fost realizata de o echipa de medici, coordonata de medicul Cristian Paleru, informeaza institutul.
Pacientul a fost internat la Institutul de Pneumologie “Marius Nasta” cu o infectie pulmonara care i-a afectat plamanul stang, tanarul suferind complicatii.
El a fost tratat, timp de doua saptamani, de medicii institutului, care au decis sa indeparteze plamanul stang distrus, printr-o procedura inovatoare.
Traditional, interventia se efectueaza printre doua coaste laterale, indepartandu-se mai intai legatura dintre plaman si cord, iar apoi cea dintre plaman si caile respiratorii. Prin noua metoda, au fost inversate etapele operatiei pentru a se evita infectarea intregului organism, potrivit sursei citate.
Interventia a durat 45 de minute si a fost efectuata sub anestezie generala, cu intubatie simpla. Peste o saptamana, pacientul va reveni la spital pentru efectuarea urmatoarei operatii, cand se va putea indeparta plamanul intr-un mediu aseptic.
“Aceasta interventie realizata in institutul nostru de dr. Cristian Paleru este atat o premiera nationala, cat si una dintre premierele mondiale. Din informatiile mele, exista sase cazuri in toata lumea, dintre care unul in Romania. Aceasta operatie sustine eforturile noastre de a promova o chirurgie toracica de nivel european”, a declarat Ioan Cordos, seful sectiei de chirurgie toracica din cadrul Institutului de Pneumologie “Marius Nasta” din Bucuresti.
BUCURESTI, (8 ian 2010)

Sursa: Mediafax

Interventii similare, coordonate de doctorul Cristian Paleru, cadru universitar la UMF “Carol Davila” Bucuresti, au avut rezultate peste asteptari, soldandu-se cu o rata a succesului similara cu a marilor spitale din centre medicale cu renume in Europa de vest. Creativitatea si profesionalismul, medicului primar de chirurgie pulmonara Paleru, il claseaza printre cei mai renumiti medici de chirurgie toracica din tara noastra.

Leave a Comment

Name*

Email* (never published)

Website